Cu o regularitate
uimitoare pentru această parte de lume, în fiecare miez de noapte răsună din
difuzoare cu neputinţă de situat o tînguire religioasă, în care islamul pare
doar pretextul, negritudinea contextul, iar lumile ancestrale textul.
Nu am fost şi nu
voi fi suficient de curios să aflu de unde vine mai precis şi cui i se adresează
acest lălăit, care ajunge la urechile mele în chip disonant, poate din cauza vîntului,
a bruiajelor sau pur şi simplu din cauza liniei melodice.
Există o specie
de muzică incantatorie aflată într-o zonă de incertitudine între intonaţiile
coranice şi ritmurile extatice ale ritualilor tradiţionale africane. Cîtă vreme
nu voi înţelege sensul şi tonul acestei muzici (sărbătoare ? rugăciune ?
tristeţe ? bucurie ?, cîntare a solitudinii ? sau, dimpotrivă, a
faptului de a fi împreună ? slavă adusă divinităţii ? său mărturisirea
îndepărtării de ea ? toate acestea în miez de noapte ?), nu voi putea
spune că am înţeles foarte mult dintr-o lume care nu încetează să se plieze şi
să se deplieze, să se stratifice şi să se strieze în ritmul ei organic lipsit
de direcţie şi planificare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu